concerns in the office

ma mut

Mi am mutat blogul aici www.andreistoiciu.ro

Romania si tehnica

Un articol din Jurnalul National de astazi evoca cooperarea militara romana sovietica din anii 1970.
In Pactul Varsoviei, Romania avea una dintre cele mai inapoiate structuri militare si industriale si una dintre cele mai slab dotate armate.Faimoasa independenta si autarhie al lui Ceausescu fata de stapanii de la Moscova nu era numai mimata, pur si simplu Romania nu prezenta suficienta incredere pentru ca sovieticii sa o ajute cu materiale, resurse si tehnologie moderna. Atunci cand in anii 1970, expertii militari romani au cerut partii sovietice ajutor militar, au primit schite, desene si licente de productie pentru echipamente deja depasite tehnologic. La inceputul anilor 1980 cand tari ca Polonia sau RDG sau chiar Ungaria aveau elicoptere moderne de lupta (Mi 24), avioane Mi 23 (concepute in anii 1975), tancuri T72 (mijlocul anilor 70) , armata Romana avea echipamente mai vechi cu cel putin douazeci de ani (tancuri T55, avioane Mi 17 si Mi 21). Doctrina de aparare nationala bazata pe garzile patriotice, pe mobilizarea generala a populatiei si pe cedarea controlului marilor centre urbane era partial inspirata din experienta Vietnamului , partial din cauza slabei capacitati tehnologice si organizationale a aparatului industrial din Romania care nu reusea sa produca echipamente moderne. Cand sovieticii au dat schemele de lucru pentru productia unor echipamente militare (si acelea depasite), ei au spus clar, va dam licentele, dar va descurcati singuri cu subansamblele si productia (nici sovieticii nu aveau o abundenta de producatori de ansamble tehnologice moderne), asa cum fac si cehii si polonezii si altii. Si aici Romanii s-au impotmolit, pentru ca degeaba aveau inventatori (si se zice spioni buni care reuseau sa fure si de afara planuri de lucru pentru echipamente moderne industriale si militare), si ingineri buni, cand se trecea la faza de productie, erau incapabili sa produca mai mult de cateva prototipuri din echipamente moderne. Ce lipsea atunci ? Maistrii, tehnicieni , subingineri buni, producatori fiabili de sub ansambluri (piese mecanice, electronice, optice) care intrau in componenta echipamentelor militare, capacitatea organizationala de a concepe si gestiona un flux tehnologic modern fiabil. Astfel Romania ramanea un producator de echipamente obsolete (fara mare valoare tehnologica), de la pusti, la gloante si la piese de schimb pentru avioane si tancuri din anii 1950. Cand unii idealizeaza baza industriala a Epocii de Aur care a fost vanduta la fiare vechi dupa Revolutie, ei uita de fapt ca din punct de vedere organizational, industrial si tehnologic, in 1989, Romania era cu cel putin doua decade in urma altor tari din Europa Comunista (Cehia, Ungaria, RDG, Polonia) iar industria noastra era la pamant, incapabila sa produca ceea ce doreau oamenii de rand. Dotarea precara a armatei este unul dintre indicatorii cei mai buni ai acestei inapoieri, dar si in domeniul bunurilor de consum, in timpul comunismului romanii cumparau binocluri din RDG, televizoare din tarile Baltice, frigidere poloneze corturi sau echipamente de alpinism din Cehia, se bateau pentru Skode sau Trabanturi.

despre reforma constitutiei - e pentru ei nu pentru noi

Cristian Preda vine cu cateva propuneri de modificari ale Constitutiei. Ideile lui deja sunt preluate de ziaristi (Gandul) si comentate desi putin intelese.
Cristian Preda in peisajul politic romanesc este diferit de alti politicieni. E mai urat ca Boureanu, dar mai cult ca Ponta, e mai incisiv decat ONGisti cu idei liberale chemati la talkshowuri, dar mai viclean si mai putin obedient decat Sulfina Barbu sau Flutur, soldatii de plumb ai pdlului. Multi mai vad in el inca un exponent al societatii civile , un profesor universitar uitand desigur ca de prin 1996, adica de vreo 14 ani, personajul e implicat direct in politica (consilier al lui Emil Constantinescu, consilier al lui Traian Basescu, al lui Andrei Plesu, secretar de stat la externe etc). Despre Preda, pdlisti noi cred ca poate reforma partidul dupa imaginea lor, cei vechi (Blaga) vor sa-l trimita la lipit afise pentru partid, cativa studenti tocilari spera sa-l poata imita,pe cand personajul e clar, nu trage decat pentru el. De la catedra, prin ministere, prin centre de cercetare, prin delegatii pe unde a fost nu a construit nimic, nu a lasat nimic in urma, nici o institutie, nici un proiect durabil, decat grimasa posaca a unui om cu sentinte, preocupat de soarta lui. Acum pe terenul reformei constitutiei, dribleaza si marcheaza goluri pentru ca alti politicieni de ai nostri au treaba sa-i traga sau sa-i pastreze locul lui Geoana la Senat. Si am si votat la referendum !

Iar Cristian Preda gandeste rafinat pe tema respectiva, regim prezidential, presedintele sa conduca guvernul (deh, Cezarul trebuie sa primeasca ce i se cuvine ca altfel Cristian ramanea la universitate), bicameralism (dar mai mic, asa sa ne tinem de cuvant, insa nu putem ramane numai cu mai putini deputati, e rau, Cristian si altii ca el nu se mai pot alege, lor le trebuie un alt palier, ceva mai greu de inteles pentru majoritate, un fel de camera a regiunilor, superioara, diferita), limitarea ordonantelor de urgenta (idee buna pentru ca Cristian oricum nu ajunge in Guvern), reforma regiunilor (necesara si pentru Europa pentru fondurile Europene, dar la asta Cristian nu se pricepe deci nu spune de ce) , a curtii Constitutionale (fostul sef Emil se poate duce acolo), si ceva parfum de utopie, vag sa nu se supere nimeni, Recunoaşterea demnităţii umane ca valoare centrală a ansamblului republican ( asta e pentru studentii lui liberalofili, ca sa le arate lor ca el e, tot el, neschimbat, idealist).

Pe fond propunerile lui Cristian Preda nu sunt rele, dar argumentele folosite sunt tipic profesorale si intru totul in matricea politicianului roman. Hibridul politician-profesor, aparut la noi si testat de Cioroianu si altii inainte, este cel mai rau model cu putinta pentru ca reuseste sa combine aroganta profesorului roman (ala de la catedra care copiaza manuale din strainatate, le dicteaza si ii pune pe copii sa le memoreze enervandu-se cand unii citeaza din alte manuale) cu cinismul politicianului dambovitean (care face pentru el si numai pentru el). Cristian Preda, care (nu) serveste interesul public de la inaltimea scaunului de europarlamentar reuseste sa provoace o dezbatere pe tema reformei constitutiei pe stilul va spun eu cum e bine (cum e bine pentru el, pentru ei se intelege pentru ca ce vor schimba propunerile lui daca s-ar indeplini si ce avantaje, beneficii, concluzii vom trage noi ceilalalti ramane in ceata). Pe margine, invitat si el, Valeriu Stoica (fost mare ideolog liberal care si-a scris si el cartile cu ajutorul studentilor dupa modelul brevetat de colegul) ofteaza si nu poate sa spuna decat Da cu poporu, cu poporu ce facem, ca el a votat altceva !

Raja Ampat

Raja Ampat
In Makassar de unde venea sultanul cu acelasi nume o zi e suficienta sa descoperi un oras cam marginal chiar pentru standardele indonesiene. Am notat totusi ca la iesirea din aeroport in provincia Sulawesi, in Makassar, exista ceea ce noi in Romania vedem numai la televizor : autostrada pe sase benzi, alo domnule ministru al tranporturilor, cititi acest site ?
Din Makassar un alt avion (Merpatair), mai batran decat mine, te duce in trei ore pana in Sorong in Papua indonesiana. Trei ore de zbor plus cele sapte de intarziere la plecare clasice in Indonesia asta inseamna cam doisprezece de ore de drum.
Ajunsi in Sorong este clar ca suntem in alta lume. In avion in afara de indonesieni nu sunt decat divers ii recunosti imediat dupa felul in care respira. Au disparut cuplurile in honeymoon, oamenii de afaceri, familiile pe care le vedeai in Bali. In micul aeroport din Sorong, ne aduna ghidul de la Papua diving pe toti intr un colt si ne explica relaxat ca bagajele noastre plecate din Bali, din Jakarta sau din Makassar nu au mai incaput in avionul Merpatair pentru ca acesta era overbooked. Unii se enerveaza, isi pierd calmul intreaba de ce au incaput masinile de spalat si televizoarele pe care care le descarca veseli hamalii papuasi si nu si cateva rucscacuri. Ghidul le promite tuturor ca don’t worry, not the first time, they will come tomorrow. Dupa ce ne urcam intr-o barca rapida, ne numaram rapid din ochi, sapte divers si incepem sa intelegem dimensiunile problemei. Din Sorong, sunt trei ore de mers in noapte in larg spre Raja Ampat, trei ore daca nu e furtuna, si azi e, si o sa facem cinci ore. Cinci ore in noapte, cu fulgere, valuri, fara bagaje, fara GPS, barca se mai opreste din cand in cand, iar papuasii incearca sa se lamureasca cu o lanterna cam pe unde vin coralii aia de care nu trebuie sa ne ciocnim. Tacerea se instaleaza in barca si cand ajungem in Eco, suntem plouati, infometati si franti.
Am stat in Eco resort (ala mai ieftin) si ma bucur de alegere. Aici, bungalowurile nu au apa curenta, nici aer conditionat dar esti chiar pe malul marii si cand bate vantul simti ca se clatina intreaga constructie pe piloni. In Sorido, resortul aflat la un sfert de ora de mers pe plaja- cand era mareea joasa -, exista mai multe facilitati, dar in perioada cand am fost (mijloc de noiembrie) era pustiu. Mergeam acolo cand era mareea joasa pentru ca aveau internet de la un turn de comunicatii pentru hidroavioane.
Cand mergi in Raja Ampat, mergi pentru diving si aici poti sa fii sigur de doua lucruri : daca nu-ti plac pestii, o sa ramai si flamand si plictisit. Pentru ca aici toti, absoluti toti divers sunt ciupiti grav de boala scufundarilor. Programul era cam asa, scufundari dimineata la sapte dimineata, apoi la 11h, apoi la 14h, apoi la 19h. La mese se vorbeste despre pesti. Discutiile sunt la modul : what fish did you see ? Apoi variatiile, in Fiji am vazut asa si asa. In insulele Solomon, am vazut pisici de mare, dar aici pisicile de mare sunt de alt tip. In Australia, vezi rechini mai departe de mal, dar aici se gasesc si in shallow water. In resort, sunt zeci de carti cu poze si descrieri despre fauna si flora maritima, si ajunsi pe uscat, toti se grabesc sa le rasfoiasca si se aud icnete, wow, ah, i’m not sure it was that one, mai degraba asta. O echipa intreaga de televiziune japoneza a poposit trei zile pregatind un reportaj pentru National Geographic.
Programul de scufundari se negociaza zilnic. In Raja Ampat, eco sistemul este unul dintre cele mai diverse si mai bogate din lume, aici chiar gasesti cam orice in termeni de biodiversitate maritima. Pur si simplu alegi. Unele locuri de scufundare sunt chiar langa resort, la altele ai de mers cateva ore pe mare. Se face planul seara, iar dimineata se pleaca in echipe, minim doi scufundatori si un ghid local in mai multe barci. Rechini, testoare, pisici de mare, toni poti sa vezi orice intr-o zi. Papuasii sunt inotatori fabulosi, i-am vazut inaintand lesne impotriva unui curent care lipea de stanca scufundatori occidentali cu experienta. Scufundarile in curent sunt printre experientele cele mai intense pe care le poate trai cineva, intr-un caz m-am trezit speriat la treizeci de metri sub apa in mai putin de doua minute de cand am intrat in mare fara sa ma pot opune. Viteza curentului este atat de puternica incat ai senzatia ca zbori pe langa mii de pesti, iar asta inseamna ca vezi mult mai multe lucruri decat intr-o scufundare obisnuita. Nu este recomandat sa inoti impotriva curentului pentru ca oricum pierzi si te epuizezi foarte repede, iar senzatia de abandon pe care o traiesti cand intelegi asta poate fi foarte stresanta. Dupa un timp, curentul se opreste sau se intoarce deci daca iti calculezi bine aerul si efortul esti sigur ca vei iesi la suprafata dar aici intervine a doua provocare, unde ? Pentru ca barca te lasa undeva iar intr-o ora de scufundari, te poti afla la 10-15 km de locul unde ai intrat in apa iar ei incep sa te caute in raza de cerc. Dupa o astfel de scufundare, plutind in Pacific cu un coleg belgian am asteptat o ora jumate sa fim gasiti in timp ce se insera. A fost cel mai intens moment din aceasta calatorie, ma straduiam sa-mi amintesc atunci de orele geometrie , formula aria unui cerc = Pi*raza la patrat si am inteles de ce cu cat trece timpul cu atat cercul in care te poti afla creste in mod exponential, altfel spus, daca dupa o ora de scufundari curentul te poate duce intr-un cerc pe care barca il parcurge in jumate de ora, daca nu esti gasit si recuperat in doua ore, dureaza patru ore pana barca face cercul potential in care te poti afla, iar dupa trei ore in curent poti sa fie oriunde pe o suprafata de 5000 km2. Dupa patru ore nu te mai cauta nimeni si de aia au poza ta digitala la resort si pe declaratia ta pe ceea ce divers numesc death license (adica acolo unde scrii ca de bunavoie si nesilit de nimeni te bagi sub apa si daca nu iesi asta e, ei ca centru de scufundari te-au avertizat ca nu esti peste).
Dupa ce am ajuns la mal si ne au intrebat ce v-a placut cel mai mult in aceasta scufundare (drift diving), am putut raspunde fara ezitare, cand ne a gasit barca.
Care este fiinta cea mai periculoasa in Raja Ampat ? Un diver o sa-ti raspunda fara ezitare, tantarii pentru ca cum intri in jungla apar milioane de astfel de diavoli mici purtand boli si bacterii teribile care transforma o mica taietura pe corali intr-o scepticemie avansata in cateva ore. Deci, nu e de intrat in jungla iar papuasii, ei se viziteaza dintr-un sat in altul mergand cu barcile. Oricum in jungla nu ai cum sa mergi pentru ca este atat de densa incat dupa cativa pasi te trebuie sa fii maimuta sa avansezi. Cat despre rechini, am vazut trei, primul avea doi metri, la al doilea am vrut sa iau cutitul cu mine dar ghidul papuas mi a explicat ca nu-i nevoie, pentru ca e ora pranzului, iar rechinii mananca dimineata pe la patru, da, inteleg, dar el stie asta ?, dar daca n-a mancat l-am intrebat ? Da stiu, am citit si eu numarul ala din National Geographic, mai multi oameni mor anual muscati de magari decat de rechini, dar parca totusi as fi preferat sa fiu langa un magar decat sa inot langa un rechin.
Ceilalti divers erau mai stresati de stone fish, un diavol de peste arici de mare care are o impunsatura mai veninoasa ca vipera, nu trebuie sa pui niciodata piciorul pe fundul apei , el traieste in nisip iar daca esti intepat, in cel mai bun caz scapi cu doua milioane de unitati de penicilina si un picior mov si ingrozitor de dureros timp de o luna. Cat despre pisici de mare, nici o grija, am inotat alaturi de ele, isi falfaiau aripile de cinci metri cu calm langa noi, asa numitul Manta Ray train, treceau pe langa stanci unde sunt pesti mici care-i curata de paraziti.
Seara dupa scufundari, la o masa comuna, divers si ghizii papuasi mancau (peste evident) . In timp ce noi ca divers oftam gandidu-ne la intoarcerea catre tari europene reci si ploioase, indonesienii si papuasii ne intrebau despre Singapore (nice , big buildings) sau ascultau muzica la telefoanele lor mobile(in Raja Ampat, nu e semnal de telefon mobil, dar papuasii din resort isi cumparau mobile din Sorong pentru a asculta muzica).
Dupa trei zile in care ne pierdusem orice speranta, ca o oda adusa ingeniozitatii indonesiene , ne am trezit dimineata cu bagajele noastre in mod firesc in sala de mese. Cum au reusit sa ajunga a fost greu de inteles, si inexplicabil, nu plecase nici o barca de la resort spre Sorong, nici un semn nu primiseram de la aeroport, dar s-au intalnit in larg niste barci de pescari cu vapoare de aprovizionare plecate din Sorong si probabil ca bagajele noastre ajunse cu cine stie ce avion, au circulat prin mai multe barci si mai multe sate de papuasi pana sa fie aduse intacte in resort. Au si ele povestile lor.
Eco Resort este gestionat acum de Pat, un flamand de 60 de ani, calm si intelept, care locuieste aici cu sotia lui. Este o munca grea ne-a explicat, este vorba despre managementul a 30 de oameni , ghizi, bucatari, mecanici, marinari, care in mare lor majoritate sunt analfabeti desi sunt foarte ingeniosi si binevoitori plus sute de turisti anual, colaborarea cu localnicii pentru aprovizionare (totul este adus pe mare, de la bere, la benzina pentru generator). Eco resort este singurul de acest gen in Papua indonesiana, a fost infiintat in urma cu circa zeci ani de un alt belgian norocos care a reusit combinatia castigatoare : sotie indonesiana, modificare legislativa temporara pentru a obtine autorizatia de a deschide acest centru. De atunci, centrul s-a dezvoltat , a aparut si varianta lui mai pentru cei cu bani, iar ceea ce la inceput era o simpla improvizati a devenit o afacere cu implicatii majore, Pat parea stresat i-am spus ca e ok, poate prelua el firma mea de publicitate din Romania si-i tin eu locul cativa ani.
In final o intrebare care mi au pus-o multi : cum stii de ce peste sa te feresti sau nu ? Raspunsul unui diver este urmatorul, pestii sunt ca oamenii, daca sunt foarte frumosi sau foarte urati, e periculos sa te apropii de ei.

Bali

Calatorie in Indonesia


Ca sa ajungi in Raja Ampat ai mai multe posibilitati dar toate implica o escala obligatorie in Sulawesi fie in Manado venind din Djakarta fie in Makassar venind din Bali.
Eu am venit prin Bali unde am stat zece zile in Kuta beach. Bali este arhicunoscut si arhivandut in ghidurile de calatorie pentru Indonesia. Aici vin milioane de turisti anual, de la cupluri in luna de miere, la hipioti nostalgici, la amatori de rave party.
Aeroportul de Bali are cam de zece ori mai multe zboruri decat Otopeniul nostru iar in insula sunt peste 20,000 de taxiuri iar numarul camerelor de hotel este undeva cu sutele de mii.
Am ales sa ma opresc in Bali pentru ca prea multe lume mi a spus, ah Bali, mdah e un fel de Mamaia nu prea ai ce sa vezi. O astfel de reactie imi provoaca mereu curiozitate. La orele de varf strazile din Kuta cu magazinele lor Versace, cu Starbucksuri, Hard rock Cafe si David Guetta invitat sa mixeze in cluburi de revelion aduc uneori cu Ibiza sau cu ce e mai rau din Mamaia. Dar la cativa km si la cativa dolari de mers cu taxiul veti gasi plaje pustii unde se face cel mai bun surf din Hawai incoace, sate traditionale si pensiuni linistite. Kuta Beach pe inserate e un fel de Mamaia de zece ori mai mare, mai curat, cu un apus de soare de neuitat. Cel mai bun mijloc de transport in Bali ramane taxiul, pentru 40 $ am avut un ghid care m a plimbat dintr –un capat al altuia al insulei si care m-a asteptat peste tot. In Bali sunt multe lucruri de facut si probabil acesta este secretul unei insule care isi face marketingul foarte targetat pe grupuri de calatori, aici un templu de yoga pentru corporatisti in burn out veniti sa si caute un rost spiritual, mai incolo ceea ce indonesienii numesc acvarii adica palate imense de sticla transparenta dupa metoda brevetata in Tailanda unde pensionari de la posta din Belgia isi aleg tinere sau tineri pentru companie dupa numarul afisat pe piept. Mai departe padurea maimutelor, vulcani, rezervatii de elefanti, trekking sau rafting, spectacole de dans balinez. Si apoi, plaje pustii, hoteluri pentru luna de miere, miliarde de buticuri unde cumperi orice model de poseta, de ceas, de camasa contrafacuta dar ai gresi daca ai plati mai mult de 20 $. Mii de restaurante unde cu cativa dolari mananci orice combinatie de mancare tailandeza sau indonesiana. Apoi daca mergi prin centrul insulei, treci prin zeci de sate in care principala productia par a fi buda de piatra sculptata si care sunt expusi de a lungul drumului. Exista un motiv pentru care milioane de oameni vin in Bali, si motivul este ca sunt sute de motive bune de a veni aici.
In Bali vin oamenii si stau cateva zile sau o luna dupa timp sau posibilitati. Langa un bancher indian care a venit pentru un week end la un hotel de cinci stele chiar pe plaja un cuplu de olandeze care stau intr o pensiune cu 20 $ pe zi. Preturile in Bali sunt pentru toate buzunarele, mananci bine cu 5-6 $, o bere in club nu sare de 2 $, iar de la 80$ in sus ai acces la un hotel de lux cu piscina infinita si cu parcuri interioare.
Cat despre atentate si riscul lor, in Kuta au construit un monument in memoria celor din anul 2002 dar parerile raman impartite privind responsabilitatea si gestiunea riscurilor. Garzile de la hoteluri si restaurante caute cu atentie in posetele si sacurile de plaja ale turistilor australieni, canadieni sau romani, fiind convinsi probabil ca acestia obisnuiesc in tarile lor sa se arunce in aer in mod deliberat in atentate sinucigase. Aceleasi garzi se uita cu simpatie indolenta in directia indonesienilor hamali, curieri, constructori, vanzatori care bantuie intra si ies cu marfa si baloturi prin parcarile si holurile puburilor si hotelurile, in mod evident oamenii aia au treaba si nu trebuie trecuti prin detectorul de metal ca occidentalii. Aceiasi confuzie par a exista si in privinta drogurilor, desi la aeroport primesti un talon de intrare pe care scrie clar ca traficul sau posesia de droguri poate duce la pedeapsa capitala, este clar ca sutele de vanzatori de marfa care stau in fata hotelurilor nu au primit acel talon.

Ca sa nu ti placa in Bali ar trebui sa nu ti placa nimic din toate astea : mancare buna, surf, natura salbatica, petreceri, shopping, hoteluri de vis, petrecere tip Mamaia langa petrcere tip Vama Veche dar ambele pe plaje curate, scufundari, templele hinduse. Din punctul asta de vedere, Bali este o Indonesia in miniatura in care totul sau aproape tot ce iti doresti este la maxim 4-5 ore de mers cu masina. Dar dupa zece zile voiam mai mult si am zburat spre Makassar si de acolo spre Raja Ampat.

Obama de Romania

La Olimpiadele comunicarii, astazi o prezentare despre campania lui obama... si ce lectii ar putea aplica cei care in Romania se compara cu el. Da, un Oprescu un Gusa, un Vanghelie, un Mazare, un Boureanu, un Antonescu se inchipuie sau sunt inchipuiti de altii ca potentiali Obama de Romania. Dar... nu e suficient sa fii tanar ca Antonescu sau ca Mihai R. Ungureanu ca sa fii Obama. Trebuie sa pastrezi legatura cu organizatiile de teren si cele academice cand ajungi la guvernare si sa nu te izolezi de ele cum au facut ei. Nu e suficient sa fii un bun organizator de teren, ca Mazare sau Vanghelie ca sa fii Obama. Campania lui Obama a creat noi miscari asociative cu mesaje de schimbare prin care a castigat putere atat in partid (caucusuri), cat si in afara. Nu e suficient sa joci rolul de smecher sau rebel ca Gusa sau Oprescu ca sa fii Obama, trebuie sa si crezi in ceva. In ce cred ei ? Nu e suficient sa ai fani si sa fii activ pe media si sa vorbesti la talk showuri despre fotbal sau sa apari in reviste glossy ca Ponta sau Boureanu. Trebuie sa te preocupe si altceva decat propria ta cariera si reusita ca sa fii Obama. In pauza la o cafea cu Orban (care a vorbit mereu la telefon) si cu Bogdan Olteanu (care a vorbit despre el) ii aud spunand, da in Romania chestia asta cu voluntari in campanie, nu merge, nu ar venii nimeni. Pai cine sa vina sa lipeasca afise gratis pentru politicieni care vorbesc (la telefon sau numai ei )si nu asculta ?