Raja Ampat

Raja Ampat
In Makassar de unde venea sultanul cu acelasi nume o zi e suficienta sa descoperi un oras cam marginal chiar pentru standardele indonesiene. Am notat totusi ca la iesirea din aeroport in provincia Sulawesi, in Makassar, exista ceea ce noi in Romania vedem numai la televizor : autostrada pe sase benzi, alo domnule ministru al tranporturilor, cititi acest site ?
Din Makassar un alt avion (Merpatair), mai batran decat mine, te duce in trei ore pana in Sorong in Papua indonesiana. Trei ore de zbor plus cele sapte de intarziere la plecare clasice in Indonesia asta inseamna cam doisprezece de ore de drum.
Ajunsi in Sorong este clar ca suntem in alta lume. In avion in afara de indonesieni nu sunt decat divers ii recunosti imediat dupa felul in care respira. Au disparut cuplurile in honeymoon, oamenii de afaceri, familiile pe care le vedeai in Bali. In micul aeroport din Sorong, ne aduna ghidul de la Papua diving pe toti intr un colt si ne explica relaxat ca bagajele noastre plecate din Bali, din Jakarta sau din Makassar nu au mai incaput in avionul Merpatair pentru ca acesta era overbooked. Unii se enerveaza, isi pierd calmul intreaba de ce au incaput masinile de spalat si televizoarele pe care care le descarca veseli hamalii papuasi si nu si cateva rucscacuri. Ghidul le promite tuturor ca don’t worry, not the first time, they will come tomorrow. Dupa ce ne urcam intr-o barca rapida, ne numaram rapid din ochi, sapte divers si incepem sa intelegem dimensiunile problemei. Din Sorong, sunt trei ore de mers in noapte in larg spre Raja Ampat, trei ore daca nu e furtuna, si azi e, si o sa facem cinci ore. Cinci ore in noapte, cu fulgere, valuri, fara bagaje, fara GPS, barca se mai opreste din cand in cand, iar papuasii incearca sa se lamureasca cu o lanterna cam pe unde vin coralii aia de care nu trebuie sa ne ciocnim. Tacerea se instaleaza in barca si cand ajungem in Eco, suntem plouati, infometati si franti.
Am stat in Eco resort (ala mai ieftin) si ma bucur de alegere. Aici, bungalowurile nu au apa curenta, nici aer conditionat dar esti chiar pe malul marii si cand bate vantul simti ca se clatina intreaga constructie pe piloni. In Sorido, resortul aflat la un sfert de ora de mers pe plaja- cand era mareea joasa -, exista mai multe facilitati, dar in perioada cand am fost (mijloc de noiembrie) era pustiu. Mergeam acolo cand era mareea joasa pentru ca aveau internet de la un turn de comunicatii pentru hidroavioane.
Cand mergi in Raja Ampat, mergi pentru diving si aici poti sa fii sigur de doua lucruri : daca nu-ti plac pestii, o sa ramai si flamand si plictisit. Pentru ca aici toti, absoluti toti divers sunt ciupiti grav de boala scufundarilor. Programul era cam asa, scufundari dimineata la sapte dimineata, apoi la 11h, apoi la 14h, apoi la 19h. La mese se vorbeste despre pesti. Discutiile sunt la modul : what fish did you see ? Apoi variatiile, in Fiji am vazut asa si asa. In insulele Solomon, am vazut pisici de mare, dar aici pisicile de mare sunt de alt tip. In Australia, vezi rechini mai departe de mal, dar aici se gasesc si in shallow water. In resort, sunt zeci de carti cu poze si descrieri despre fauna si flora maritima, si ajunsi pe uscat, toti se grabesc sa le rasfoiasca si se aud icnete, wow, ah, i’m not sure it was that one, mai degraba asta. O echipa intreaga de televiziune japoneza a poposit trei zile pregatind un reportaj pentru National Geographic.
Programul de scufundari se negociaza zilnic. In Raja Ampat, eco sistemul este unul dintre cele mai diverse si mai bogate din lume, aici chiar gasesti cam orice in termeni de biodiversitate maritima. Pur si simplu alegi. Unele locuri de scufundare sunt chiar langa resort, la altele ai de mers cateva ore pe mare. Se face planul seara, iar dimineata se pleaca in echipe, minim doi scufundatori si un ghid local in mai multe barci. Rechini, testoare, pisici de mare, toni poti sa vezi orice intr-o zi. Papuasii sunt inotatori fabulosi, i-am vazut inaintand lesne impotriva unui curent care lipea de stanca scufundatori occidentali cu experienta. Scufundarile in curent sunt printre experientele cele mai intense pe care le poate trai cineva, intr-un caz m-am trezit speriat la treizeci de metri sub apa in mai putin de doua minute de cand am intrat in mare fara sa ma pot opune. Viteza curentului este atat de puternica incat ai senzatia ca zbori pe langa mii de pesti, iar asta inseamna ca vezi mult mai multe lucruri decat intr-o scufundare obisnuita. Nu este recomandat sa inoti impotriva curentului pentru ca oricum pierzi si te epuizezi foarte repede, iar senzatia de abandon pe care o traiesti cand intelegi asta poate fi foarte stresanta. Dupa un timp, curentul se opreste sau se intoarce deci daca iti calculezi bine aerul si efortul esti sigur ca vei iesi la suprafata dar aici intervine a doua provocare, unde ? Pentru ca barca te lasa undeva iar intr-o ora de scufundari, te poti afla la 10-15 km de locul unde ai intrat in apa iar ei incep sa te caute in raza de cerc. Dupa o astfel de scufundare, plutind in Pacific cu un coleg belgian am asteptat o ora jumate sa fim gasiti in timp ce se insera. A fost cel mai intens moment din aceasta calatorie, ma straduiam sa-mi amintesc atunci de orele geometrie , formula aria unui cerc = Pi*raza la patrat si am inteles de ce cu cat trece timpul cu atat cercul in care te poti afla creste in mod exponential, altfel spus, daca dupa o ora de scufundari curentul te poate duce intr-un cerc pe care barca il parcurge in jumate de ora, daca nu esti gasit si recuperat in doua ore, dureaza patru ore pana barca face cercul potential in care te poti afla, iar dupa trei ore in curent poti sa fie oriunde pe o suprafata de 5000 km2. Dupa patru ore nu te mai cauta nimeni si de aia au poza ta digitala la resort si pe declaratia ta pe ceea ce divers numesc death license (adica acolo unde scrii ca de bunavoie si nesilit de nimeni te bagi sub apa si daca nu iesi asta e, ei ca centru de scufundari te-au avertizat ca nu esti peste).
Dupa ce am ajuns la mal si ne au intrebat ce v-a placut cel mai mult in aceasta scufundare (drift diving), am putut raspunde fara ezitare, cand ne a gasit barca.
Care este fiinta cea mai periculoasa in Raja Ampat ? Un diver o sa-ti raspunda fara ezitare, tantarii pentru ca cum intri in jungla apar milioane de astfel de diavoli mici purtand boli si bacterii teribile care transforma o mica taietura pe corali intr-o scepticemie avansata in cateva ore. Deci, nu e de intrat in jungla iar papuasii, ei se viziteaza dintr-un sat in altul mergand cu barcile. Oricum in jungla nu ai cum sa mergi pentru ca este atat de densa incat dupa cativa pasi te trebuie sa fii maimuta sa avansezi. Cat despre rechini, am vazut trei, primul avea doi metri, la al doilea am vrut sa iau cutitul cu mine dar ghidul papuas mi a explicat ca nu-i nevoie, pentru ca e ora pranzului, iar rechinii mananca dimineata pe la patru, da, inteleg, dar el stie asta ?, dar daca n-a mancat l-am intrebat ? Da stiu, am citit si eu numarul ala din National Geographic, mai multi oameni mor anual muscati de magari decat de rechini, dar parca totusi as fi preferat sa fiu langa un magar decat sa inot langa un rechin.
Ceilalti divers erau mai stresati de stone fish, un diavol de peste arici de mare care are o impunsatura mai veninoasa ca vipera, nu trebuie sa pui niciodata piciorul pe fundul apei , el traieste in nisip iar daca esti intepat, in cel mai bun caz scapi cu doua milioane de unitati de penicilina si un picior mov si ingrozitor de dureros timp de o luna. Cat despre pisici de mare, nici o grija, am inotat alaturi de ele, isi falfaiau aripile de cinci metri cu calm langa noi, asa numitul Manta Ray train, treceau pe langa stanci unde sunt pesti mici care-i curata de paraziti.
Seara dupa scufundari, la o masa comuna, divers si ghizii papuasi mancau (peste evident) . In timp ce noi ca divers oftam gandidu-ne la intoarcerea catre tari europene reci si ploioase, indonesienii si papuasii ne intrebau despre Singapore (nice , big buildings) sau ascultau muzica la telefoanele lor mobile(in Raja Ampat, nu e semnal de telefon mobil, dar papuasii din resort isi cumparau mobile din Sorong pentru a asculta muzica).
Dupa trei zile in care ne pierdusem orice speranta, ca o oda adusa ingeniozitatii indonesiene , ne am trezit dimineata cu bagajele noastre in mod firesc in sala de mese. Cum au reusit sa ajunga a fost greu de inteles, si inexplicabil, nu plecase nici o barca de la resort spre Sorong, nici un semn nu primiseram de la aeroport, dar s-au intalnit in larg niste barci de pescari cu vapoare de aprovizionare plecate din Sorong si probabil ca bagajele noastre ajunse cu cine stie ce avion, au circulat prin mai multe barci si mai multe sate de papuasi pana sa fie aduse intacte in resort. Au si ele povestile lor.
Eco Resort este gestionat acum de Pat, un flamand de 60 de ani, calm si intelept, care locuieste aici cu sotia lui. Este o munca grea ne-a explicat, este vorba despre managementul a 30 de oameni , ghizi, bucatari, mecanici, marinari, care in mare lor majoritate sunt analfabeti desi sunt foarte ingeniosi si binevoitori plus sute de turisti anual, colaborarea cu localnicii pentru aprovizionare (totul este adus pe mare, de la bere, la benzina pentru generator). Eco resort este singurul de acest gen in Papua indonesiana, a fost infiintat in urma cu circa zeci ani de un alt belgian norocos care a reusit combinatia castigatoare : sotie indonesiana, modificare legislativa temporara pentru a obtine autorizatia de a deschide acest centru. De atunci, centrul s-a dezvoltat , a aparut si varianta lui mai pentru cei cu bani, iar ceea ce la inceput era o simpla improvizati a devenit o afacere cu implicatii majore, Pat parea stresat i-am spus ca e ok, poate prelua el firma mea de publicitate din Romania si-i tin eu locul cativa ani.
In final o intrebare care mi au pus-o multi : cum stii de ce peste sa te feresti sau nu ? Raspunsul unui diver este urmatorul, pestii sunt ca oamenii, daca sunt foarte frumosi sau foarte urati, e periculos sa te apropii de ei.