Romania si tehnica

Un articol din Jurnalul National de astazi evoca cooperarea militara romana sovietica din anii 1970.
In Pactul Varsoviei, Romania avea una dintre cele mai inapoiate structuri militare si industriale si una dintre cele mai slab dotate armate.Faimoasa independenta si autarhie al lui Ceausescu fata de stapanii de la Moscova nu era numai mimata, pur si simplu Romania nu prezenta suficienta incredere pentru ca sovieticii sa o ajute cu materiale, resurse si tehnologie moderna. Atunci cand in anii 1970, expertii militari romani au cerut partii sovietice ajutor militar, au primit schite, desene si licente de productie pentru echipamente deja depasite tehnologic. La inceputul anilor 1980 cand tari ca Polonia sau RDG sau chiar Ungaria aveau elicoptere moderne de lupta (Mi 24), avioane Mi 23 (concepute in anii 1975), tancuri T72 (mijlocul anilor 70) , armata Romana avea echipamente mai vechi cu cel putin douazeci de ani (tancuri T55, avioane Mi 17 si Mi 21). Doctrina de aparare nationala bazata pe garzile patriotice, pe mobilizarea generala a populatiei si pe cedarea controlului marilor centre urbane era partial inspirata din experienta Vietnamului , partial din cauza slabei capacitati tehnologice si organizationale a aparatului industrial din Romania care nu reusea sa produca echipamente moderne. Cand sovieticii au dat schemele de lucru pentru productia unor echipamente militare (si acelea depasite), ei au spus clar, va dam licentele, dar va descurcati singuri cu subansamblele si productia (nici sovieticii nu aveau o abundenta de producatori de ansamble tehnologice moderne), asa cum fac si cehii si polonezii si altii. Si aici Romanii s-au impotmolit, pentru ca degeaba aveau inventatori (si se zice spioni buni care reuseau sa fure si de afara planuri de lucru pentru echipamente moderne industriale si militare), si ingineri buni, cand se trecea la faza de productie, erau incapabili sa produca mai mult de cateva prototipuri din echipamente moderne. Ce lipsea atunci ? Maistrii, tehnicieni , subingineri buni, producatori fiabili de sub ansambluri (piese mecanice, electronice, optice) care intrau in componenta echipamentelor militare, capacitatea organizationala de a concepe si gestiona un flux tehnologic modern fiabil. Astfel Romania ramanea un producator de echipamente obsolete (fara mare valoare tehnologica), de la pusti, la gloante si la piese de schimb pentru avioane si tancuri din anii 1950. Cand unii idealizeaza baza industriala a Epocii de Aur care a fost vanduta la fiare vechi dupa Revolutie, ei uita de fapt ca din punct de vedere organizational, industrial si tehnologic, in 1989, Romania era cu cel putin doua decade in urma altor tari din Europa Comunista (Cehia, Ungaria, RDG, Polonia) iar industria noastra era la pamant, incapabila sa produca ceea ce doreau oamenii de rand. Dotarea precara a armatei este unul dintre indicatorii cei mai buni ai acestei inapoieri, dar si in domeniul bunurilor de consum, in timpul comunismului romanii cumparau binocluri din RDG, televizoare din tarile Baltice, frigidere poloneze corturi sau echipamente de alpinism din Cehia, se bateau pentru Skode sau Trabanturi.