duminică, 13 decembrie 2009

Raja Ampat










Raja Ampat
In Makassar de unde venea sultanul cu acelasi nume o zi e suficienta sa descoperi un oras cam marginal chiar pentru standardele indonesiene. Am notat totusi ca la iesirea din aeroport in provincia Sulawesi, in Makassar, exista ceea ce noi in Romania vedem numai la televizor : autostrada pe sase benzi, alo domnule ministru al tranporturilor, cititi acest site ?
Din Makassar un alt avion (Merpatair), mai batran decat mine, te duce in trei ore pana in Sorong in Papua indonesiana. Trei ore de zbor plus cele sapte de intarziere la plecare clasice in Indonesia asta inseamna cam doisprezece de ore de drum.
Ajunsi in Sorong este clar ca suntem in alta lume. In avion in afara de indonesieni nu sunt decat divers ii recunosti imediat dupa felul in care respira. Au disparut cuplurile in honeymoon, oamenii de afaceri, familiile pe care le vedeai in Bali. In micul aeroport din Sorong, ne aduna ghidul de la Papua diving pe toti intr un colt si ne explica relaxat ca bagajele noastre plecate din Bali, din Jakarta sau din Makassar nu au mai incaput in avionul Merpatair pentru ca acesta era overbooked. Unii se enerveaza, isi pierd calmul intreaba de ce au incaput masinile de spalat si televizoarele pe care care le descarca veseli hamalii papuasi si nu si cateva rucscacuri. Ghidul le promite tuturor ca don’t worry, not the first time, they will come tomorrow. Dupa ce ne urcam intr-o barca rapida, ne numaram rapid din ochi, sapte divers si incepem sa intelegem dimensiunile problemei. Din Sorong, sunt trei ore de mers in noapte in larg spre Raja Ampat, trei ore daca nu e furtuna, si azi e, si o sa facem cinci ore. Cinci ore in noapte, cu fulgere, valuri, fara bagaje, fara GPS, barca se mai opreste din cand in cand, iar papuasii incearca sa se lamureasca cu o lanterna cam pe unde vin coralii aia de care nu trebuie sa ne ciocnim. Tacerea se instaleaza in barca si cand ajungem in Eco, suntem plouati, infometati si franti.
Am stat in Eco resort (ala mai ieftin) si ma bucur de alegere. Aici, bungalowurile nu au apa curenta, nici aer conditionat dar esti chiar pe malul marii si cand bate vantul simti ca se clatina intreaga constructie pe piloni. In Sorido, resortul aflat la un sfert de ora de mers pe plaja- cand era mareea joasa -, exista mai multe facilitati, dar in perioada cand am fost (mijloc de noiembrie) era pustiu. Mergeam acolo cand era mareea joasa pentru ca aveau internet de la un turn de comunicatii pentru hidroavioane.
Cand mergi in Raja Ampat, mergi pentru diving si aici poti sa fii sigur de doua lucruri : daca nu-ti plac pestii, o sa ramai si flamand si plictisit. Pentru ca aici toti, absoluti toti divers sunt ciupiti grav de boala scufundarilor. Programul era cam asa, scufundari dimineata la sapte dimineata, apoi la 11h, apoi la 14h, apoi la 19h. La mese se vorbeste despre pesti. Discutiile sunt la modul : what fish did you see ? Apoi variatiile, in Fiji am vazut asa si asa. In insulele Solomon, am vazut pisici de mare, dar aici pisicile de mare sunt de alt tip. In Australia, vezi rechini mai departe de mal, dar aici se gasesc si in shallow water. In resort, sunt zeci de carti cu poze si descrieri despre fauna si flora maritima, si ajunsi pe uscat, toti se grabesc sa le rasfoiasca si se aud icnete, wow, ah, i’m not sure it was that one, mai degraba asta. O echipa intreaga de televiziune japoneza a poposit trei zile pregatind un reportaj pentru National Geographic.
Programul de scufundari se negociaza zilnic. In Raja Ampat, eco sistemul este unul dintre cele mai diverse si mai bogate din lume, aici chiar gasesti cam orice in termeni de biodiversitate maritima. Pur si simplu alegi. Unele locuri de scufundare sunt chiar langa resort, la altele ai de mers cateva ore pe mare. Se face planul seara, iar dimineata se pleaca in echipe, minim doi scufundatori si un ghid local in mai multe barci. Rechini, testoare, pisici de mare, toni poti sa vezi orice intr-o zi. Papuasii sunt inotatori fabulosi, i-am vazut inaintand lesne impotriva unui curent care lipea de stanca scufundatori occidentali cu experienta. Scufundarile in curent sunt printre experientele cele mai intense pe care le poate trai cineva, intr-un caz m-am trezit speriat la treizeci de metri sub apa in mai putin de doua minute de cand am intrat in mare fara sa ma pot opune. Viteza curentului este atat de puternica incat ai senzatia ca zbori pe langa mii de pesti, iar asta inseamna ca vezi mult mai multe lucruri decat intr-o scufundare obisnuita. Nu este recomandat sa inoti impotriva curentului pentru ca oricum pierzi si te epuizezi foarte repede, iar senzatia de abandon pe care o traiesti cand intelegi asta poate fi foarte stresanta. Dupa un timp, curentul se opreste sau se intoarce deci daca iti calculezi bine aerul si efortul esti sigur ca vei iesi la suprafata dar aici intervine a doua provocare, unde ? Pentru ca barca te lasa undeva iar intr-o ora de scufundari, te poti afla la 10-15 km de locul unde ai intrat in apa iar ei incep sa te caute in raza de cerc. Dupa o astfel de scufundare, plutind in Pacific cu un coleg belgian am asteptat o ora jumate sa fim gasiti in timp ce se insera. A fost cel mai intens moment din aceasta calatorie, ma straduiam sa-mi amintesc atunci de orele geometrie , formula aria unui cerc = Pi*raza la patrat si am inteles de ce cu cat trece timpul cu atat cercul in care te poti afla creste in mod exponential, altfel spus, daca dupa o ora de scufundari curentul te poate duce intr-un cerc pe care barca il parcurge in jumate de ora, daca nu esti gasit si recuperat in doua ore, dureaza patru ore pana barca face cercul potential in care te poti afla, iar dupa trei ore in curent poti sa fie oriunde pe o suprafata de 5000 km2. Dupa patru ore nu te mai cauta nimeni si de aia au poza ta digitala la resort si pe declaratia ta pe ceea ce divers numesc death license (adica acolo unde scrii ca de bunavoie si nesilit de nimeni te bagi sub apa si daca nu iesi asta e, ei ca centru de scufundari te-au avertizat ca nu esti peste).
Dupa ce am ajuns la mal si ne au intrebat ce v-a placut cel mai mult in aceasta scufundare (drift diving), am putut raspunde fara ezitare, cand ne a gasit barca.
Care este fiinta cea mai periculoasa in Raja Ampat ? Un diver o sa-ti raspunda fara ezitare, tantarii pentru ca cum intri in jungla apar milioane de astfel de diavoli mici purtand boli si bacterii teribile care transforma o mica taietura pe corali intr-o scepticemie avansata in cateva ore. Deci, nu e de intrat in jungla iar papuasii, ei se viziteaza dintr-un sat in altul mergand cu barcile. Oricum in jungla nu ai cum sa mergi pentru ca este atat de densa incat dupa cativa pasi te trebuie sa fii maimuta sa avansezi. Cat despre rechini, am vazut trei, primul avea doi metri, la al doilea am vrut sa iau cutitul cu mine dar ghidul papuas mi a explicat ca nu-i nevoie, pentru ca e ora pranzului, iar rechinii mananca dimineata pe la patru, da, inteleg, dar el stie asta ?, dar daca n-a mancat l-am intrebat ? Da stiu, am citit si eu numarul ala din National Geographic, mai multi oameni mor anual muscati de magari decat de rechini, dar parca totusi as fi preferat sa fiu langa un magar decat sa inot langa un rechin.
Ceilalti divers erau mai stresati de stone fish, un diavol de peste arici de mare care are o impunsatura mai veninoasa ca vipera, nu trebuie sa pui niciodata piciorul pe fundul apei , el traieste in nisip iar daca esti intepat, in cel mai bun caz scapi cu doua milioane de unitati de penicilina si un picior mov si ingrozitor de dureros timp de o luna. Cat despre pisici de mare, nici o grija, am inotat alaturi de ele, isi falfaiau aripile de cinci metri cu calm langa noi, asa numitul Manta Ray train, treceau pe langa stanci unde sunt pesti mici care-i curata de paraziti.
Seara dupa scufundari, la o masa comuna, divers si ghizii papuasi mancau (peste evident) . In timp ce noi ca divers oftam gandidu-ne la intoarcerea catre tari europene reci si ploioase, indonesienii si papuasii ne intrebau despre Singapore (nice , big buildings) sau ascultau muzica la telefoanele lor mobile(in Raja Ampat, nu e semnal de telefon mobil, dar papuasii din resort isi cumparau mobile din Sorong pentru a asculta muzica).
Dupa trei zile in care ne pierdusem orice speranta, ca o oda adusa ingeniozitatii indonesiene , ne am trezit dimineata cu bagajele noastre in mod firesc in sala de mese. Cum au reusit sa ajunga a fost greu de inteles, si inexplicabil, nu plecase nici o barca de la resort spre Sorong, nici un semn nu primiseram de la aeroport, dar s-au intalnit in larg niste barci de pescari cu vapoare de aprovizionare plecate din Sorong si probabil ca bagajele noastre ajunse cu cine stie ce avion, au circulat prin mai multe barci si mai multe sate de papuasi pana sa fie aduse intacte in resort. Au si ele povestile lor.
Eco Resort este gestionat acum de Pat, un flamand de 60 de ani, calm si intelept, care locuieste aici cu sotia lui. Este o munca grea ne-a explicat, este vorba despre managementul a 30 de oameni , ghizi, bucatari, mecanici, marinari, care in mare lor majoritate sunt analfabeti desi sunt foarte ingeniosi si binevoitori plus sute de turisti anual, colaborarea cu localnicii pentru aprovizionare (totul este adus pe mare, de la bere, la benzina pentru generator). Eco resort este singurul de acest gen in Papua indonesiana, a fost infiintat in urma cu circa zeci ani de un alt belgian norocos care a reusit combinatia castigatoare : sotie indonesiana, modificare legislativa temporara pentru a obtine autorizatia de a deschide acest centru. De atunci, centrul s-a dezvoltat , a aparut si varianta lui mai pentru cei cu bani, iar ceea ce la inceput era o simpla improvizati a devenit o afacere cu implicatii majore, Pat parea stresat i-am spus ca e ok, poate prelua el firma mea de publicitate din Romania si-i tin eu locul cativa ani.
In final o intrebare care mi au pus-o multi : cum stii de ce peste sa te feresti sau nu ? Raspunsul unui diver este urmatorul, pestii sunt ca oamenii, daca sunt foarte frumosi sau foarte urati, e periculos sa te apropii de ei.

Bali



Calatorie in Indonesia


Ca sa ajungi in Raja Ampat ai mai multe posibilitati dar toate implica o escala obligatorie in Sulawesi fie in Manado venind din Djakarta fie in Makassar venind din Bali.
Eu am venit prin Bali unde am stat zece zile in Kuta beach. Bali este arhicunoscut si arhivandut in ghidurile de calatorie pentru Indonesia. Aici vin milioane de turisti anual, de la cupluri in luna de miere, la hipioti nostalgici, la amatori de rave party.
Aeroportul de Bali are cam de zece ori mai multe zboruri decat Otopeniul nostru iar in insula sunt peste 20,000 de taxiuri iar numarul camerelor de hotel este undeva cu sutele de mii.
Am ales sa ma opresc in Bali pentru ca prea multe lume mi a spus, ah Bali, mdah e un fel de Mamaia nu prea ai ce sa vezi. O astfel de reactie imi provoaca mereu curiozitate. La orele de varf strazile din Kuta cu magazinele lor Versace, cu Starbucksuri, Hard rock Cafe si David Guetta invitat sa mixeze in cluburi de revelion aduc uneori cu Ibiza sau cu ce e mai rau din Mamaia. Dar la cativa km si la cativa dolari de mers cu taxiul veti gasi plaje pustii unde se face cel mai bun surf din Hawai incoace, sate traditionale si pensiuni linistite. Kuta Beach pe inserate e un fel de Mamaia de zece ori mai mare, mai curat, cu un apus de soare de neuitat. Cel mai bun mijloc de transport in Bali ramane taxiul, pentru 40 $ am avut un ghid care m a plimbat dintr –un capat al altuia al insulei si care m-a asteptat peste tot. In Bali sunt multe lucruri de facut si probabil acesta este secretul unei insule care isi face marketingul foarte targetat pe grupuri de calatori, aici un templu de yoga pentru corporatisti in burn out veniti sa si caute un rost spiritual, mai incolo ceea ce indonesienii numesc acvarii adica palate imense de sticla transparenta dupa metoda brevetata in Tailanda unde pensionari de la posta din Belgia isi aleg tinere sau tineri pentru companie dupa numarul afisat pe piept. Mai departe padurea maimutelor, vulcani, rezervatii de elefanti, trekking sau rafting, spectacole de dans balinez. Si apoi, plaje pustii, hoteluri pentru luna de miere, miliarde de buticuri unde cumperi orice model de poseta, de ceas, de camasa contrafacuta dar ai gresi daca ai plati mai mult de 20 $. Mii de restaurante unde cu cativa dolari mananci orice combinatie de mancare tailandeza sau indonesiana. Apoi daca mergi prin centrul insulei, treci prin zeci de sate in care principala productia par a fi buda de piatra sculptata si care sunt expusi de a lungul drumului. Exista un motiv pentru care milioane de oameni vin in Bali, si motivul este ca sunt sute de motive bune de a veni aici.
In Bali vin oamenii si stau cateva zile sau o luna dupa timp sau posibilitati. Langa un bancher indian care a venit pentru un week end la un hotel de cinci stele chiar pe plaja un cuplu de olandeze care stau intr o pensiune cu 20 $ pe zi. Preturile in Bali sunt pentru toate buzunarele, mananci bine cu 5-6 $, o bere in club nu sare de 2 $, iar de la 80$ in sus ai acces la un hotel de lux cu piscina infinita si cu parcuri interioare.
Cat despre atentate si riscul lor, in Kuta au construit un monument in memoria celor din anul 2002 dar parerile raman impartite privind responsabilitatea si gestiunea riscurilor. Garzile de la hoteluri si restaurante caute cu atentie in posetele si sacurile de plaja ale turistilor australieni, canadieni sau romani, fiind convinsi probabil ca acestia obisnuiesc in tarile lor sa se arunce in aer in mod deliberat in atentate sinucigase. Aceleasi garzi se uita cu simpatie indolenta in directia indonesienilor hamali, curieri, constructori, vanzatori care bantuie intra si ies cu marfa si baloturi prin parcarile si holurile puburilor si hotelurile, in mod evident oamenii aia au treaba si nu trebuie trecuti prin detectorul de metal ca occidentalii. Aceiasi confuzie par a exista si in privinta drogurilor, desi la aeroport primesti un talon de intrare pe care scrie clar ca traficul sau posesia de droguri poate duce la pedeapsa capitala, este clar ca sutele de vanzatori de marfa care stau in fata hotelurilor nu au primit acel talon.

Ca sa nu ti placa in Bali ar trebui sa nu ti placa nimic din toate astea : mancare buna, surf, natura salbatica, petreceri, shopping, hoteluri de vis, petrecere tip Mamaia langa petrcere tip Vama Veche dar ambele pe plaje curate, scufundari, templele hinduse. Din punctul asta de vedere, Bali este o Indonesia in miniatura in care totul sau aproape tot ce iti doresti este la maxim 4-5 ore de mers cu masina. Dar dupa zece zile voiam mai mult si am zburat spre Makassar si de acolo spre Raja Ampat.

duminică, 26 aprilie 2009

Obama de Romania


La Olimpiadele comunicarii, astazi o prezentare despre campania lui obama... si ce lectii ar putea aplica cei care in Romania se compara cu el. Da, un Oprescu un Gusa, un Vanghelie, un Mazare, un Boureanu, un Antonescu se inchipuie sau sunt inchipuiti de altii ca potentiali Obama de Romania. Dar... nu e suficient sa fii tanar ca Antonescu sau ca Mihai R. Ungureanu ca sa fii Obama. Trebuie sa pastrezi legatura cu organizatiile de teren si cele academice cand ajungi la guvernare si sa nu te izolezi de ele cum au facut ei. Nu e suficient sa fii un bun organizator de teren, ca Mazare sau Vanghelie ca sa fii Obama. Campania lui Obama a creat noi miscari asociative cu mesaje de schimbare prin care a castigat putere atat in partid (caucusuri), cat si in afara. Nu e suficient sa joci rolul de smecher sau rebel ca Gusa sau Oprescu ca sa fii Obama, trebuie sa si crezi in ceva. In ce cred ei ? Nu e suficient sa ai fani si sa fii activ pe media si sa vorbesti la talk showuri despre fotbal sau sa apari in reviste glossy ca Ponta sau Boureanu. Trebuie sa te preocupe si altceva decat propria ta cariera si reusita ca sa fii Obama. In pauza la o cafea cu Orban (care a vorbit mereu la telefon) si cu Bogdan Olteanu (care a vorbit despre el) ii aud spunand, da in Romania chestia asta cu voluntari in campanie, nu merge, nu ar venii nimeni. Pai cine sa vina sa lipeasca afise gratis pentru politicieni care vorbesc (la telefon sau numai ei )si nu asculta ?

vineri, 24 aprilie 2009

Olimpiadele comunicarii - perle



Pe 22/4 am fost in juriu de calificare cu P. Lucescu (Cotidianul) si Sorin Tudor. 19 echipe cativa veniti de departe, majoritatea studenti, multi cu experienta practica, multi cu master. Impresia generala intre durere fizica si haz (de necaz). Organizatorii ma prevenisera totusi : sunt din ce in ce mai slabi (fata de anii trecuti) .Toti au avut aceeasi tema : planificarea si prezentarea unei strategii de comunicare pentru schimbarea formei de guvernamant. Prima echipa ne a socat efectiv: formata din avocati , s au prezentat cu fermitate, fara nici un pic de indoiala sau de ezitari. Au repetat de trei ori aceleasi lucruri (doamna, daca repetati de trei ori un lucru , asta nu l face mai corect), nu nu, probabil ca nu intelegeti bis si rebis. Problema (comuna) pentru imensa majoritatea a celor care au prezentat nu este ca erau... slabi... sau nepregatiti... sau naivi. Nu, asta ar fi de inteles, de tolerat. Nu, problema, mult mai grava este ca ei nu intelegeau sensul si semnificatia intrebarilor puse de juriu. Confuzia in care pluteau e greu de descris ; ei faceau cu greu deosebirea intre ceea ce credeau, ceea ce stiau, ceea ce presupuneau, ceea ce recomandau , ceea ce sperau. Exemplu printre multe altele , trebuie sa convingem publicul urban de necesitatea schimbarii sistemului de vot. Domnisoara, cum veti face asta ? Publicul trebuie convins de necesitatea schimbarii sistemului constitutional. Da, dar cum ? Ei trebuie sa inteleaga , mesajul campaniei este ca schimbarea catre un nou tip de republica va aduce beneficii si va permite depasirea crizei. Ce fel de beneficii ? Publicul o sa faca legatura directa intre avantajele schimbarii si depasirea crizei. SAMD. Ceea ce faceau este sa ne bombardeze cu citate si cu sabloane, vorbeau despre targetare (trebuie targetare), despre spill over, despre purtatori intermediari de meaaje despre ce credeau ei ca suna bine. Domnisoara, ce inseamna purtator intermediar de mesaj ? Purtator intermediat de mesaj, inseamna, asa cum a spus xx.... cineva care prea mesajul si prin efect de spill over il disemineaza, de ex. un sofer de taxi. Domnisoara, eu sunt sofer de taxi. Cum ma convingeti sa va transmit mesajul pasagerilor mei ? Pai prin spill over, prin faptul ca intelegeti beneficiile brandului il veti comunica mai departe catre pasageri... Domnisoara, eu sunt sofer de taxi, citesc libertatea si ce a mai facut monica columbeanu, cum ma convingeti sa vorbesc despre brandul dvs ? Pai, simplu, veti intelege beneficiile schimbarii si prin forta repetitiei, mesajul va fi asimilat si transmis. Un coleg din juriu : domnisoara iesiti in strada acum si incercati sa repetati de 3 ori mesajul oricui doriti, credeti ca il va transmite mai departe ? Eu nu ies in strada . Apoi, de asemenea o tendinta a tuturor este de a pasa munca altcuiva. Un sir senin de propuneri de tipul societatea civila va distribui pliante... Ion Tiriac, Mihaela Radulescu vor fi purtatori de mesaj. Un task force de ziaristi eminenti va prelua mesajele principale ale brandului. O echipa de bloggeri printre cei mai populari vor creea stiri despre brand si vor prelua mesajele. In galaxia in care traiesc acesti oameni exista un depozit mare de oameni plictisiti care nu au ce face cu timpul lor. Acolo, Tiriac, Raduleasca, Hagi, sute de ziaristi, mii de ong isti stau si asteapta sa se intample ceva, anume sa vina niste consilieri, niste participanti la olimpiadele comunicarii si sa le spune scurt pe doi : mai fraierilor, voi nu stiti ce sa faceti, ia duce ti va si distribuiti pliante si mesaje pentru campania noastra ! Explica ti ne de ce Ion Tiriac sau Hagi pana acum nu s a implicat in campanii de comunicare pentru schimbarea formei de guvernamant ! Pentru candidatul din galaxia indepartata, raspunsul e simplu, nimic nu tulbura seninatatea si convingerile sale, pai evident, nu i a spus nimeni, nu a fost convins sa o faca . Bun, si cum il veti convinge ? Dar pentru cei din galaxia indepartata, cuvantul cum inseamna de fapt un indemn sa si repete convingerile, pai trebuie sa explice avantajele ....
Apoi candidati au probleme majore cu cronologia. In galaxia in care ei traiesc cronologia e altfel. Astfel ei propun fara ezitare intai o campanie de prezentare a avantajelor (mesajul nostru). Apoi pe urma, o dezbatere.
Adica cum domnisoara, intai comunicati ca e mai bine asa (ex : cu republica prezidentiala) si pe urma faceti dezbatere despre cum e mai bine ? Dar care e problema ? Evident, in galaxia lor, timpul curge altfel deci probleme nu sunt.
Optimismul lor este imperturbabil si de neclintit. Vom face un site de web interactiv si o campanie virala. Cati vizitatori sperati sa aveti ? (sper, stiu, vreau, cred, trebuie sunt notiuni relative in galaxia lor) Raspunsul senin, milioane. Dumneavoastra cate siteuri cu milioane de vizitatori cunoasteti ? Siteul antena 1 are 30,000 de vizitatori Slide 10Slide 10pe zi cu toate stirile, cum credeti ca un site cu informatii despre schimbarea sistemului politic poate avea milioane de vizitatori ? Simplu, prin campanie de promovare va fi interesant si oamenii vor dori sa l viziteze. Dvs, care sunteti student si pasionat de politic, deci sunteti direct in targetul care este tinta campaniei voastre, care este ultimul site politic care l ati vizitat ? Dar extraterestrii nu au dubii, ei raspund senin ca ceea ce li se intampla lor nu este relevant pentru ca altcineva, ceilalti vor fi interesati de ce fac ei. In tren cand ati venit de la Timisoara, cu cati oameni ati vorbit despre campania voastra, pe cine credeti ca ar convinge ? Dar ei nu vorbesc in tren cu oamenii. Ei au venit sa repete juriului ceea ce vor ei sa faca. O a treia problema intalnita la majoritatea candidatilor este absenta oricarei notiuni despre dimensiune si timp. Toti vor sa faca campanii nationale in cateva saptamani. Sa schimbe opinia a milioane de oameni pe teme importante si greu de inteles, cu o conferinta cu profesori specialisti in domeniu care va fi preluata de televiziuni in direct. Care televiziuni, care direct, cu ce cost, cine se va uita la niste profesori care intamplator au sustinut si sustin in mod regulat conferinte de acest tip de ani de zile si care evident nu au schimbat decat opinia a catorva zeci de studenti participanti sunt chestiuni care nu nelinistesc candidatii nostri din moment ce ei traiesc impacati cu gandul ca atunci cand ei, da, ei, vor coordona aceasta campanie, lucrurile vor fi total diferite. Si daca nu sunt , exista solutii ingenioase. Televiziunile, presa, nu se poate lucra cu ele, ca sunt corupte. O sa facem noi, adica eu pentru ca vreau, o comunitate a mea, pe bloguri si pe web si pe urma pe televiziune digitala si cand o sa am comunitatea mea, de minim 50 % din populatia tarii o sa schimbam ce e de schimbat. Problema e pe jumatate rezolvata, dvs, vreti spune un membru al juriului. Dar organizatoarea comunitatii este invulnerabila la ironie cum este invulnerabila si la indoieli, desigur eu vreau si cand imi propun ceva reusesc , poate ne imprumutati si noua comunitatea aceeia cand e gata suspina un membru al juriului. Si daca nu e comunitate, exista desigur solutia cea mai simpla, o firma de publicitate. Cum de nu nu ne am gandit pana acum ? Noi am decis sa facem o campanie de comunicare pentru schimbarea sistemului politic si sa transmitem mesajul necesitatii schimbarii acestuia. Da, e corect, asta era tema exercitiului, asta era brieful primit, l ati inteles, dar cum veti face asta ? Oh, simplu vom contracta o firma de publicitate pentru campanie. Bun, dar daca firma face campania voi ce faceti ? Doar nu o sa punem noi banere, noi suntem consilieri. Doamna, pana la pus banere mai e, trebuie ca dvs sa spuneti unde se pun banerele alea, de ce se pun, ce scrie pe ele... Pai asta nu e treaba noastra, noi suntem consilieri, asta face firma.
Concluzia noastra: data viitoare trimiteti direct firma pe care o contractati. Si voi ramaneti in galaxia voastra.
.

marți, 14 aprilie 2009

Despre Basescu si Basarabia


Basescu a zis bine desi tarziu ce trebuia sa zica. Anume, nu numai ca Romania nu are nici un amestec in ce se intampla acolo (pozitie defensiva) dar ca ceea ce se intampla acolo este inacceptabil, ca numai un regim totalitar isi ameninta cetatenii cu impuscarea si ii culege de pe strada pe ziaristi si pe opozanti indiferent cati ar fi ei si ca acolo e vorba de romani si de cetateni europeni chiar daca istoria ne a transformat pentru moment in doua state. Singura recomandare concreta este ce a spus ca guvernul trebuie sa faciliteze acordarea de cetatenie moldovenilor care doresc sa aiba pasaport roman, pentru ca este ridicol si scandalos ritmul in care acest lucru se face acum. Restul, sunt povesti. Atat timp cat ICR si MAE finanteaza scriitori basarabeni ponositi care stiu mai bine drumul din Aleea Alexandru decat satele din Moldova, atat timp cat guvernul nu finanteaza difuzarea televiziunilor romanesti in Moldova prin emitatoare, la nivel organizational politica noastra de sprijin pentru identitatea romaneasca din Moldova este in cel mai bun caz o sinecura in cel mai rau un esec scandalos.

luni, 13 aprilie 2009

Cum am ajuns pe Everest


Pe Everest am ajuns asa. De la bun inceput mie imi placea marea. Muntele cu tot ce reprezinta el, cand esti jos te uiti sus cand esti sus te uiti jos, e frig, si din fiecare loc il vezi altfel mi se parea inutil. In nici un caz nu il luam in calcul ca o vacanta sau in planurile mele de evaziune. Bine , ca toata lumea, am escaladat uneori bucegii, ba chiar am fost si in alpi si pe muntele athos dar nimic sa mi lase o amintire memorabila. Ajuns in Kathmandu (Nepal) din intamplare ca sa uit si sa fug de India, primul lucru pe care mi au cazut ochii cand am iesit pe o straduta langa hotel era un afis mare : Climb the Everest ! In clipa aia tot ce stiam eu despre mine si despre ce e important pentru mine s a schimbat. Nu se putea sa plec de acolo fara sa... climb Everest. Asa ca o saptamana mai tarziu cu un prieten bun, cu bocanci rucsaci, echipament de escalada inchiriat cu un permis de escalada proaspat oferit de autoritatile nepaleze incepeam prima din cele 10 zile care le am petrecut urcand acel munte...
Doi ani mai tarziu il vedeam de partea celalalta din Tibet, dar asta e alta poveste. Cat de sus am fost pe Everest ? Pana cand nu am mai putut urca de ghetari, pana cand nu am mai avut nici un strop de energie, nici un pic de dorinta de a continua. Asta a insemnat 4400 metri in anul acela. Si 6000 doi ani mai tarziu. Cu ce am ramas ? Cu un cutit de vanatoare nepalez, cateva poze si impresia puternica... ca unele decizii pe care le ei de fapt nu le ei, sunt luate pentru tine. Daca el (ea) Everestul este acolo, e normal, te duci